Veniţi şi vedeţi

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Veniţi şi vedeţi

[2009-01-17]

pr. Anton Dancă

Fiecare om, prin faptul însuşi de a fi în lume, este un chemat. Traversând căile misterioase ale etapelor fireşti, Dumnezeu îl cheamă la existenţă datorită unui plan al său bazat pe iubire. Chemarea este personală. Dumnezeu nu crează pe oameni în serie, după un tipar unic; nu foloseşte acelaşi calapod nici măcar pentru două persoane; vorbeşte fiecăruia personal pentru o înfăptuire unică.

A-şi descoperi propria vocaţie înseamnă a descoperi proiectul vieţii pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre noi.

Totalitatea celor chemaţi, care îşi caută sensul vieţii şi răspund afirmativ lui Dumnezeu, formează ekklesia, ceea ce înseamnă tocmai convocată, aleasă, chemată.

În fruntea celor chemaţi se află Isus însuşi, cel dintâi chemat din veci de Tatăl, ca să-i ducă la îndeplinire planul divin al creaţiei şi pe toţi cei chemaţi la mântuire, să-i elibereze de păcat şi să-i ducă la viaţa veşnică (cf. MAC, festivo, p. 820).

Făcând parte din ekklesia, în lumina celor mulţi, ne vom înţelege mai bine chemarea proprie, conform revelaţiei pe care Biserica ne-o propune la Liturgia cuvântului de azi.

Ioan Botezătorul era împreună cu ucenicii săi la Ioardan (In 1, 35-42). Isus trece prin preajmă şi Botezătorul îl arată şi le spune: Iată Mielul lui Dumnezeu. Doi dintre ucenici, Ioan şi Andrei, înţeleg importanţa mărturiei lui: că trebuie să-l părăsească şi să-l urmeze pe Isus. Isus îi vede venind după el şi-i întreabă: Pe cine căutaţi? Este pentru prima dată în evanghelia după Ioan că Isus vorbeşte.

Aceşti doi simbolizează, oare, căutarea neîncetată care caracterizează pe orice fiinţă omenească? De ce cei doi voiau să ştie unde locuieşte Isus? Ei bănuiau că acolo unde locuieşte Rabi trebuie să fie şi slujitorii şi ucenicii lui şi, neîndrăznind să-l întrebe Cine eşti?, voiau să afle acest lucru de la ei, voiau să rămână printre slujitorii lui, să slujească şi să poată afla sensul de Miel al lui Dumnezeu. Ce spun despre el cei care trăiesc în preajma lui? Însăşi locuinţa lui va da mărturie despre el. Isus le-a spus: Veniţi şi vedeţi! Şi ce au aflat?

Ceea ce au aflat, ne-o mărturiseşte sf. Ioan în evanghelia sa în câteva cuvinte, în aparenţă, fără mare importanţă, la prima vedere; el spune: Era cam pe la ora patru după amiază, adică ora zece, după felul lor de atunci în cronometrarea timpului. În acea vreme această oră era socotită ora plinătăţii, a perfecţiunii. Este numărul 10 care avea o atât de mare importanţă în Vechiul Testament, în iudaism, la pitagoreici şi în gnoză; număr perfect, după Filon din Alexandria. Ioan vrea să spună că Isus este plinătatea. Cine îl caută, va găsi în el răspunsul deplin, plinătatea revelaţiei. Cei doi au văzut şi au rămas cu El în acea zi, convingându-se că cele spuse de Ioan Botezătorul sunt adevărate şi în Mielul lui Dumnezeu îl recunosc pe Mesia. Andrei îl invită şi pe fratele său Simon ca să se convingă. Simon se convinge; Isus îi schimbă numele în Cefa, adică Petru, care înseamnă piatră, stâncă.

Dumnezeu cheamă, dar nu se revelează decât atunci când omul îşi deschide inima, când este dispus să asculte, să dialogheze, să-i slujească. Confirmarea chemării o dă preotul Eli. Azi chemările le confirmă Biserica.

În acest sens ne stă mărturie lectura I-a (1Sam 3, 3b-10. 19). Numai când Samuel spune: Vorbeşte, Doamne, că slujitorul tău ascultă!, Dumnezeu i se descoperă. În Isus revelaţia este deplină fiindcă a răspuns la chemarea Tatălui fără ezitare, fără tergiversare, cu toată iubirea şi cu toată disponibilitatea în slujire: Iată-mă, Dumnezeule, vin să fac voinţa ta! (Ps 39). Samuel, răspunzând la chemarea Domnului, dispus să-i slujească, ajunge preot la Silo, profet şi judecător în Israel. Este primul dintre profeţi care anunţă şi consacră începutul monarhiei prin Saul, care va culmina prin dinastia davidică din care se va naşte Mesia. Slujirea lui a fost grea: a trebuit să renunţe la funcţia de judecător, pentru a face loc monarhiei; a trebuit să renunţe la preoţia sa de la sanctuarul din Silo, care îi aparţinea, pentru a face loc noului sanctuar din Ierusalim. Într-un cuvânt: Samuel este constrâns să facă o ruptură cu o mare perioadă de istorie, pe care a iubit-o şi pentru care s-a jertfi ca judecător, preot şi profet, dar înţelege că nimic nu se poate naşte mai măreţ decât printr-o jertfă totală.

Răspunzând la chemarea lui Iahve: Voebeşte, Doamne, că slujitorul tău te ascultă!, Samuel a căpătat autoritate, fiindcă Domnul era cu el şi nu a lăsat ca nici un cuvânt al său să fie spus în zadar. Samuel a ascultat şi ascultarea l-a făcut judecător, preot şi profet şi lumea l-a ascultat pe Samuel ca pe Domnul însuşi.

De ce nu se bucură mulţi părinţi de azi de autoritate în faţa propriilor copii?.. De ce copiii nu-i mai ascultă şi nu-i mai respectă? Fiindcă, din păcate, mulţi dintre părinţi nu sunt cu Domnul. Domnul le lipseşte multora încă înainte de căsătorie. Preotul Eli îi spunea lui Samuel: Du-te şi te culcă! şi acesta asculta. Preotul spune tinerilor înainte de căsătorie: Nu umblaţi noaptea pe drumuri, pe la case străine, la discoteci, baruri etc! «Culcaţi-vă devereme, ca să aveţi putere de lucru, să vă refaceţi forţele, sănătatea şi să primiţi har de la Domnul!». Numai că şi diavolul spune celor îndrăgostiţi: Culcaţi-vă împreună şi veţi fi fericiţi! Şi ei ascultă de satana.

Chemarea la căsătorie este sfântă, ca şi chemarea la preoţie sau la viaţa consacrată, fiindcă vine din partea lui Dumnezeu creatorul omului şi iniţiatorul vieţii de familie: Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor asemenea lui (Gen 2, 18) A-i face un ajutor asemenea lui înseamnă că cel care primeşte ajutorul este chemat să slujească, asemenea ca şi cel care îi vine în ajutor, ceea ce înseamnă că sexualitatea, care reclamă ajutorul, este o slujire datorată unei chemări. Sexualitatea este o chemare sfântă şi nu o jucărie sau un instrument de distracţie. Cel care simte această chemare pentru viaţa de familie trebuie să spună cu Psalmistul: Iată, Dumnezeule, eu vin să fac voinţa ta!

În cea de-a II-a lectură (1Cor 6, 13c-15a. 17-20) sfântul Paul aduce în dezbatere învăţătura gnosticilor (eretici) libertini care susţineau că tot ceea ce se refră la viaţa trupească nu are nici o importanţă pentru viaţa spirituală. Prin urmare, excesele sexuale nu pot păta sufeltul, singurul moştenitor al împărăţiei lui Dumnezeu. Sf. Paul arată că, din contra, desfrâul (orice contact carnal înafara căsătoriei sau contra naturii: bestialitate sau onanism) distruge libertatea interioară şi este intrinsec rău din trei motive: este o nedreptate contra lui Dumnezeu, fiindcă numai el singur este stăpânul absolut al trupului omenesc în calitate de creator şi el singur l-a destinat spiritualizării prin înviere (cf. Rom 8, 11); este un sacrilegiu, fiindcă aparţinând, orice creştin, de trupul mistic al lui Cristos, prin desfrâu se pângăreşte un mădular al lui Cristos (cf. Rom 6, 12-13) şi este, în al treilea rând, o profanare, fiindcă prin botez devenim temple ale Duhului Sfânt care locuieşte în noi (cf. 1Tes 4, 4-8). Ceea ce este şi mai grav, sfântul Paul, combătând prostituţia sacră de la Corint, fiindcă chiar unii creştini se uneau cu prostituatele zeiţei Afrodita spre a lua contact cu divinitatea, arată că desfrâul este o devărată apostazie (lepădare de credinţă). Cu cât omul este mai carnal, sexual, se materializează până în adâncul sufletului şi nu mai aude glasul cerului. Închinătorul la propriul trup, din care încearcă să stoarcă maximum de plăcere şi fericire, este un apostat şi un dictator care vrea să fie slujit, fără să slujească pe nimeni. Trupul nu este pentru desfrâu, ci pentru Domnul şi Domnul este pentru trup.

Creştinul, nu numai că este dator să asculte chemarea Domnului, ci trebuie s-o urmeze, adică să şi-o clarifice, să o cultive prin înfrânare, prin post, rugăciune şi chiar prin pomană, ca să poată da roadele pe care Domnul le aşteaptă.

Cine îşi îmbrăţişează chemarea lui Dumnezeu cu iubire poate răspunde chemării cu disponibilitatea sfântului Paul: Sunt fericit - Sunt fericit (chiar) de ceea ce sufăr pentru voi şi completez în trupul meu ceea ce lipseşte pătimirilor lui Cristos, pentru Trupul său care este Biserica (Col 1, 24).

Aceasta este chemarea noastră individuală, iar cea colectivă este: să fim azi ekklesia de pe pământ, ca mâine să moştenim «Ierusalimul ceresc». Amin. (cf. CBL. p. 314.1310.1606).

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 2052, Ultimul acces: 2026-10-16 06:38:19

Timp total: 0.04s...

[]:1